Sat constituit în 1956 prin unificarea sătucelor Ostopceni Balş, Ostopceni Răzeşi, Ostopceni (Romăneşti) şi Băscăceni sub numele actual Romăneşti, reşedinţă a comunei cu acelaşi nume, situată la 44 - 45 km de reşedinţa judeţului, la hotarul de est al judeţului şi al ţării, pe dreapta Pârâului Başeu.
Unul dintre satele foarte vechi din zonă ale cărui începuturi au fost, cu siguranţă, în stânga Başeului, către malul drept al Prutului, la circa patru km nord-est, pe locul unde a fost până în anul 1956 satul Romăneşti-Vale.
Numele aşezării Ostopceni are la bază un antroponim Ostapco, de origine tătară, dar satul acesta nu trebuie confundat cu cel din ţinutul Turia (la sud de Movileni, judeţul Iaşi).
Cea dintâi menţiune documentară a moşiei Ostopceni datează din 28 (29) octombrie 1522, după un suret tălmăcit la 25 august 1778 de pe ispisocul sârbesc (slav) de la Ştefan voievod, în care răzeşi din Ostopceni apar ca martori la o pricină de hotar cu Rânghileştii[1].
La 24 noiembrie 1598, într-un document emis la Ştefăneşti de pan Gligorcea, mare vornic de Ţara de Sus, Bogdan, diac din Ostopceni, se judecă cu Mălai pentru nişte locuri de casă. Bogdan rămâne, în urma judecăţii, cu un loc de casă şi un loc de fânaţ aproape de Iucşa şi C. Chiliana[2]. Aceluiaşi Bogdan diac, fiul lui Iurie, îi întăreşte ocina şi cumpărătura din satul Ostopceni, mai jos de târgul Ştefăneşti, între siliştea Rânghileşti (Rângăuţi) şi Fântâna Băscăceni… Ieremia Movilă voievod la 1 aprilie 1599[3].
Satul Ostopceni a fost întâi în stăpânire boierească, apoi a devenit sat domnesc, ascultător de ocolul târgului Ştefăneşti iar Bogdan diac primeşte ispisoc pe ocină (moştenire) şi cumpărătură de la Ioan voievod[4]. În 1598-99 satul Ostopceni avea mai mulţi stăpâni, deci devenise sat răzeşesc, caracter evidenţiat de documentele ulterioare: „… răzeşii din Ostopceni au arătat scrisori întemeiate pe satul lor Ostopceni, … din 1600, iulie, din 1647, august, 28…”[5].
Între răzeşii stăpâni în moşia Ostopceni este menţionat la 3 octombrie 1765 Neculai Roman[6], cel de la al cărui nume se va da numele noului sat, întemeiat probabil cu locuitori din vechiul sat, din apropierea ţărmului drept al Prutului, în partea de nord a actualului sat Romăneşti, în vecinătatea de sud-est a satului Bobuleşti, menţionat în 1772-1774[7].
La est de Ostopcenii lui Nicu Roman era Ostopcenii Balş, în 1846 şi la sud Ostopcenii Răzeşi.
Caracterul răzeşesc al aşezărilor s-a menţinut până la reforma agrară din 1864 după care, prin 1909-1910, o mare parte din moşiile Bobuleşti, Ostopceni şi Dămideni erau în stăpânirea lui Alecu (Alex.) Bădărău[8].
Biserica satului Ostopceni, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, era situată pe stânga drumului Romăneşti-Dămideni, către ieşirea din satul actual Romăneşti. Nu se cunoştea anul construcţiei nici în 1906[9]. Locuitorii vârstnici susţin că aceasta ar fi fost biserica satului Băscăceni, documentele spun altceva. Această biserică din bârne a fost dezafectată în perioada 1917-1918. La această biserică au slujit preoţii: N. Roschip, Ion Romanescu, D. Iapti, Alex. Băncilă şi N. Gaşpar. Biserica stăpânea 12, 15 ha[10] din 1864.
În prezent în satul Romăneşti activitatea religioasă se desfăşoară în biserica „Sf. Voievozi Mihail şi Gavril”, construită în 1852, din cărămidă, de către familia Balş, atunci stăpână pe o parte din moşia Ostopceni şi o parte din moşia Băscăceni. Reparaţii i s-au făcut în 1898 şi apoi în 1998 de pr. Vasile Marineac.
Şcoala din satul Ostopceni şi-a început activitatea la 26 nov. 1866[11], fără a putea preciza numele învăţătorului. În 1874 se pare că şcoala funcţiona într-un local al comunei[12], în 1876 şcoala funcţiona într-o casă dărăpănată, plină cu popuşoi iar elevii nu veniseră la şcoală nici la 21 octombrie[13]. La 12 noiembrie 1887 învăţătorul Leon Manoliu trece de la şcoala Ostopceni la o şcoală de stat[14] iar la şcoala judeţeană Ostopceni este numit învăţător suplinitor normalistul Dimitrie Atanasiu[15], care la 2 noiembrie 1888 transferă şcoala în alt local[16] iar la 27 noiembrie pleacă militar şi rămâne înlocuitor preotul Neculai Gaşpar[17], aceeaşi situaţie la 10 septembrie 1889[18]. În 1890 revine învăţătorul Dimitrie Atanasiu[19]. În 1891 aici era învăţător G. Bănescu[20].
Şcoala a funcţionat în casele preotului Mihai Gr. Gherasim, Constantin Neagu. Local propriu se dă în folosinţă în anul 1922. Şcoala a funcţionat cu clasele I-IV până în 1949, când devine de 7 ani.
[1] Virginia Isac, Catalog de documente din Arhivele Statului Iaşi, vol. I, Bucureşti, 1989, p. 216 (nr. 519).
[2] Documente privind istoria României, A. Moldova, veacul XVI, vol. IV, Bucureşti, 1953, p. 239, în continuare DIR, A.
[3] Ibidem, p. 256-257.
[4] Virginia Isac, op. cit., p. 542 (nr. 1498).
[5] I. Caproşu, A. Pricop, Documentele satului Rânghileşti, în „Cercetări istorice”, Iaşi, 1972, p. 325.
[6] Gh. Pungă, Documentele satului Bobuleşti (I), 11 documente inedite din fondurile Arhivelor Statului Botoşani, Documente istorice, în „Ioan Neculce”, Buletinul Muzeului de Istorie a Moldovei (serie nouă), IV, 1998, p. 31.
[7] Moldova în epoca feudalismului, vol. VII, partea I, Chişinău, 1975, p. 81, 528.
[8] Arhivele Statului Botoşani, Fond Prefectura Judeţului Botoşani, Documente XX/220, 221, în continuare ASBt., FPJBt.
[9] Cultul ortodox din judeţul Botoşani 1906, Botoşani, p. 163.
[10] Ibidem.
[11] ASBt., FPJBt., Dosar 154/1866, fila 175.
[12] Ibidem, Dosar 7/1876, fila 24.
[13] Ibidem, Dosar 5/1876, fila 115v.
[14] Ibidem, Dosar 6/1887, file 132, 138.
[15] Ibidem.
[16] Ibidem, Dosar 8/1888, file 122, 127.
[17] Ibidem.
[18] Ibidem, Dosar 7/1889, file 104-105.
[19] Ibidem, Dosar 6/1890, file 38-39.
[20] Ibidem, Dosar 9/1891, file 45, 103, 104, 147.
